Stelele-n cer
Deasupra marilor
Ard depărtărilor,
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largile
Vase de lemn;
Niște cetăți
Plutind pe mările
Și mișcătoarele
Pustietăți.
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere —
Asta e tot..
Floare de crâng,
Astfel viețiile
Și tinerețile
Trec și se stâng.
Orice noroc
Și-ntinde-aripile,
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Stele-n cer..
până nu mor, până nu mor..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a frumuseții naturii, contemplând trecerea timpului și inevitabilitatea morții. Este o meditație melancolică asupra condiției umane și a dorinței de a trăi intens înainte de a dispărea.