Mă întristez când mă uit la tine.
Ce durere, ce păcat pentru noi!
Știu că în acest septembrie ne-a rămas
Numai arama sălciilor la amândoi.
Căldura ta, fiorii trupului tău,
Buze străine au venit, le-au furat.
În sufletul meu atins de moarte
Parcă burează neîncetat.
Ei și! Nu mă tem de nimic,
Altă bucurie mi-a năzărit,
Acum sufletu-mi nu-i decât
Un ciot galben și putrezit.
Doar nici pe mine nu m-au păstrat
Vieții de pace și de momeli.
Pe puține cărări s-a umblat
Și s-au făptuit atâtea greșeli.
Viața caraghioasă.. Contradicție caraghioasă..
Cum a fost va mai fi ani în șir.
Grădina de mesteacăni e plină
De oase ca un cimitir.
Ne va trece floarea și nouă.
Ca oaspeții grădinii nu vom mai foșni.
Dacă în toiul iernii nu-s flori
Nu avem pentru ce le dori.
Vol Moscova cârciumărească
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de tristețe și regret în urma unei pierderi sau dezamăgiri. Vorbește despre trecerea timpului, inevitabilitatea morții și amărăciunea vieții, folosind imagini puternice ale decăderii și pierderii.