Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: „Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”.
Am răspuns iubitei: „Azi, prin vânt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin.”
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de iubire neîmpărtășită, unde protagonistul se simte mai degrabă cuprins de un "viscol" interior decât de căldura oferită de iubită. Refuzul de a accepta confortul sugerează o preferință pentru suferință sau o incapacitate de a se conecta emoțional.