Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat,
Albu-i sarafan la poale cu uzor roșu-i brodat.
Lângă râpă, după seară, Tanea umblă deseori.
Luna-n joaca sa cu ceața prinde iar hora cu nori.
Înclinase cârlionții zveltul, chipeșul flăcău:
„Tu, iartă-mă-vei, drăguță, mă însor cu alta eu.”
A pălit ca un lințoliu, ca și roua se răci
Gâlța ei ca o năpârcă înnegrită șerpui.
„Ah, băiete c-ochi albaștri, vreau să-ți spun pe-nțeles
Am venit să mă descopăr: pe-altul mire l-am ales.”
Dangăt nu-i la liturghie, zvon e vesel pentru miri,
Nunta trece pe căruțe, călăreți ascund priviri.
Nu bocește cuculeana – neamurile plâng mocnit:
A pus rană-n tâmpla Tanei orb mânerul de cuțit.
Coronița-n bobi de sânge pe-a ei frunte s-a-nchegat, –
Nu era, decât Taniușa, mai frumoasă fată-n sat.
Sensul versurilor
Piesa relatează povestea tragică a unei fete, Taniușa, care se sinucide după ce este părăsită de iubitul ei. Ironia sorții face ca fata să fi fost deja logodită cu altcineva, răzbunarea ei fiind una extremă.