O fetiță mică plânge sub fereastră la conac,
Ca argintul sună-ntr-însul râsul vesel și buimac.
Plânge-ncet fetița prinsă de al toamnei frig de-amurg.
Cu mânuța degerată șterge lacrimi care-i curg.
Lăcrimând ea cere pâine, o fărâmă, cât de cât.
De obidă și de zbucium glasul i se stinge-n gât;
E înăbușit de larma celor ce pe chef pun preț,
Și micuța stă și plânge sub râs vesel și-ndrăzneț.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unei fetițe sărace care cerșește în frig, în timp ce bogății se distrează nepăsători. Evidențiază contrastul dureros dintre abundență și lipsuri, precum și indiferența celor privilegiați față de suferința celor nevoiași.