De ploaie lutul mai mustește –
Pe moină-s numai bălți verzui,
Iar loboda se ofilește
Pe-un câmp uitat și-al nimănui.
Bat ulița pe tina moale,
La ceasul toamnei suferind
Și-n câți bărbați îmi ies în cale
Doar chipul tău vreau să-l surprind.
Priviri mereu mai sibiline
Pe arătura gri-ți petreci.
Norocul nostru-ți aparține
Și prietenia mea pe veci.
Și dacă-odată voia sorții
Va umple ochii tăi cu vânt,
Îți jur că-n umbra ta și-a morții
Porni-voi umbra pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, unde natura se află într-o stare de tranziție. Naratorul își exprimă devotamentul etern față de un prieten, jurând să-l urmeze chiar și dincolo de moarte.