Nu mai dau prin loboda tarcoale,
Nu mai caut urmele de ieri,
Cu ovasul părului tău moale,
Dat a fost din visul meu să pieri.
Proaspătă ca fragă timpurie,
Adorabilă, erai pe rând,
Înserarea mea trandafirie,
Splendidă ninsoare luminând.
Ochii tăi păliră, se trecură,
Tandrul nume-i stins de săptămâni.
Doar eșarfa mai păstrează pură
Mierea candidelor tale mâini.
Când pe casă, asfințitul pare
Mat spălându-se pe botișor,
Printre lăcustrii faguri trece-o boare
Și de tine-mi șușură ușor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de nostalgie și pierdere după o iubire trecută. Naratorul își amintește cu melancolie de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită, dar acceptă că aceasta a dispărut din viața sa.