Dacă veniți să mă căutați,
voi fi dincolo de nimicul pământului.
Dincolo de goliciunea pământului există un loc.
Dincolo de pustiul pământului, venele aerului
sunt pline de găi care ne aduc vești
despre o floare abia înflorită în oaza de la capătul îndepărtat al pământului.
În nisip se găsesc desenele copitelor de cai,
ale agerilor călăreți care-n zori se-ndreptară către
amețitoarele înălțimi ale adormirii macului.
Dincolo de nimicul pământului, evantaiul dorinței rămâne deschis:
imediat ce briza-nsetată trece prin lăuntrul unei frunze
și se aud clopotele ploii.
Aici omul este singur
și în singurătatea sa
umbra unui ulm se extinde până-n eternitate.
Dacă veți veni să mă căutați,
veniți, atunci, încet și cu grijă, ca să nu se zgârie
porțelanul singurătății mele.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a căutării de sine într-un peisaj vast și izolat. Vorbitorul invită ascultătorul să-l caute, dar cu delicatețe, pentru a nu tulbura liniștea singurătății sale, sugerând că adevărata esență a sinelui se găsește în izolare și contemplare.