Dansuri fantomatice,
cu inimile pașilor rănite,
ne învârt destinele,
amețindu-le cu fierbințeala transpirației,
stropilor cimitirelor de cuvinte,
ce ni se preling,
pe obrajii groși ai timpului,
clădiți astfel,
de păcatele originare,
să nu cumva să simtă,
eternitățile clipelor,
ce mor în brațele indiferenței,
primită ca ajutor divin.
Sensul versurilor
Piesa explorează dansul fragil al destinului, marcat de suferință și indiferență. Eternitatea momentelor este sufocată de păcatele originare, iar indiferența este percepută ca un ajutor divin, sugerând o acceptare stoică a condiției umane.