Florile de Cer ale Viselor,
își scutură petalele de plumb,
rătăcite prin Inimile de Pustiu,
ale Zilelor fără adăpost,
din Sufletele îndoliate după noi,
a Clipelor,
ce alunecă abătute,
pe gheața Privirilor,
până la porțile Cimitirelor de Cuvinte,
unde ne-am dat de fiecare dată,
Întâlnire,
cu Depresiile Absurdului Carismatic,
al Iluziilor Vieții și Morții,
care ne-au primit cu brațele deschise,
dăruindu-ne,
câte un sicriu de Iubire,
și morminte de Sentimente,
în care să ne îngropăm,
Destinele.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde de melancolie și pierdere, folosind imagini poetice puternice. Vorbește despre întâlnirea cu deznădejdea și acceptarea unui destin trist, îngropat în sentimente și iubire pierdută.
