Cădem într-una,
pe la colțurile străzilor pustii,
ale Zilelor fără adăpost,
din Sângele cu Gene defecte,
ale Greșelilor Creației,
Păcatelor Originare,
în care ne-am întrupat,
pentru a Cunoaște,
Durerea vie și plină de carismă,
a Iluziilor Vieții și Morții,
ce ne aruncă în vâltoarea Destinelor,
pentru a ne dezbrăca,
de haina strălucitoare a Nemuririi,
care nu poate fi purtată,
în Infernul Disperărilor acestei Lumi,
a Deșertăciunii.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană marcată de durere și iluzii. Sugerează că existența terestră, un infern al disperărilor, ne dezbracă de nemurire, aruncându-ne în vâltoarea destinelor.