Plouă nervos cu șiroaie de amintiri,
care se revarsă tăcute,
pe parbrizul speranțelor,
prăfuit cu uitare,
ale cărui ștergătoare,
abia mai reușesc să facă față,
singurătății,
pe care o descoperă,
tot mai profundă și apăsătoare,
printre imaginile reflectorizante,
prin care se pierd,
semnele de circulație,
ale sângelui descompus,
al cuvintelor,
ce par a nu mai avea nimic de spus,
atunci când abia mai circulă,
pe arterele tot mai pustii,
ale sufletului,
condimentat cu stopurile obraznice,
ale unor treceri de vise,
spre moarte.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de singurătate și melancolie, folosind imagini puternice ale amintirilor și pierderii. Sufletul este portretizat ca un loc pustiu, iar visele se îndreaptă spre moarte, sugerând o stare de deznădejde.