Stropii de venin,
ai Ploilor de Așteptări,
inundă fruntea Absurdului,
cu șiroaiele de Iluzii ale Fericirii,
ce sfarmă orice împotrivire a Nerăbdării,
ce ar putea să clădească,
noi stăvilare de Gânduri,
care să oprească potopul,
Orgoliilor rănite ale Predestinării,
Cuvântului Facerii,
din care nu vom înțelege,
nimic altceva,
decât că a trebuit să ne izbăvim,
prin Moarte,
pentru a fi pe placul,
unor Păcate Originare,
izvorâte din Greșeala Creației,
unui Dumnezeu,
ce a gândit în detaliu,
acest Univers al Tenebrelor.
Sensul versurilor
Piesa explorează o viziune pesimistă asupra existenței, sugerând că suferința și moartea sunt inevitabile și predestinate de o forță superioară. Versurile exprimă o deziluzie profundă față de ideea de fericire și un sentiment de neputință în fața unui destin implacabil.