Pașii încâlciți de firele Destinelor,
își poartă cu resemnare,
Nodurile Iluziilor Vieții și ale Morții,
la cravatele prea strânse de fiecare dată,
ale Cuvintelor,
ce vor să spânzure,
gâtul mereu inflamat al unei Existențe,
care refuză să se trateze,
prin catedralele abătute și rătăcite ale Inimilor,
unor Zâmbete descompuse,
de aglomerația de Vise,
care se calcă unele pe altele,
pe propriii Pași ai Deșertăciunii,
din care ne-a fost plămădită,
Fericirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura iluzorie a vieții și a fericirii, sugerând că visele, deși aspirăm la ele, pot deveni o aglomerație sufocantă. Existența este prezentată ca o luptă constantă, marcată de deșertăciune și căutarea unui sens într-o lume confuză.