Stropi de zile,
se preling pe sticla murdară,
de praful stelelor căzătoare,
din Privirea Destinului,
în respirația căruia,
am fost absorbiți,
cu tot cu Eternitatea Clipei,
unde ne credeam invulnerabili,
și alături de care,
am traversat întreg Universul,
al Iubirii,
ca să ajungem,
fără să ne dăm seama,
și în acest colț de Disperare,
ornat cu Absurdul,
Morții,
în care ne-am născut,
la fel de Întâmplător,
precum ne-am întâlnit,
Despărțirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria vieții și a iubirii, de la iluzia invulnerabilității la confruntarea cu disperarea și moartea. Sugerează că întâlnirile și despărțirile sunt la fel de întâmplătoare ca nașterea.