Răscruci,
de drumuri desfundate,
prin care zac,
clipele nimănui,
fără ca cineva să știe vreodată,
că sub acoperișurile lor,
au locuit iubiri,
ce au ales să plece,
dincolo de porțile grele și negre,
ale cimitirelor de cuvinte,
care ne strivesc și acum,
cu singurătatea lor,
mormintele așteptărilor,
din privirile noastre,
în care am căzut,
pentru totdeauna,
rătăcindu-ne în adâncurile,
inimilor de vânt,
ale uitării.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de singurătate și regret, metaforizând pierderea iubirii și a cuvintelor într-un cimitir al uitării. Vorbește despre impactul dureros al trecutului asupra prezentului, lăsând ascultătorul cu un sentiment de melancolie persistentă.