Sorin Cerin – Flori de Meri

Te privesc cât ești de frumoasă,
Atunci când înflorești în fiecare primăvară,
Printre alte și alte flori de meri,
Ce erau într-o zi ninse în părul dorinței noastre.
Cine ar fi crezut,
Că vor plămădi zăpada rece a unei amintiri,
Dintr-o primăvară când ți-am sărutat,
Până și sufletul speranței tale,
De a fi împreună,
Neștiind cât de otrăvitor,
Putea fi destinul acelui sărut,
Ce se prelinge acum într-o lacrimă,
Salvând seceta pustiului acestui Prezent,
Din mine,
Cu durerea surdă a unui strigăt,
Pierdut în singurătatea chipului tău,
De tine,
În moartea care nu vrea,
Pentru nimic în lume,
Să înțeleagă că îl vreau etern,
Peste orice timpi sau spații ale deșertăciunii,
Care ne-a despărțit,
Punând între ce a mai rămas din Clipa noastră,
Un gard de cimitir al unor gânduri,
Ce se vor etern iubire,
Oricât de apăsate ar fi de lespedea speranței mele,
De a te vedea afară din mormântul uitării,
De tine,
Pentru a ne reîntâlni pentru totdeauna,
În eternitatea unei singure lacrimi,
Ce umezește și acum mușchiul verde,
Al privirii tale de dincolo,
De mine,
La care aș vrea să ajung,
De-ar fi să scormonesc întreaga țărână,
A necuvintelor plânse ale acestei lumi,
Până mi-ar da și sângele iubirii,
Într-un colț de lacrimă al unor unghii,
Ce nu mai vor pentru nimic în lume,
Să mai crească fără,
De tine.
De aceea te rog să mă înțelegi,
De ce mă rog în fiecare seară,
La steaua aceea pierdută,
Din noi,
Care nu va muri niciodată,
Sperând mereu să o regăsim împreună,
Pentru a trece alături,
De tine,
Pragul unde iubirea noastră va deveni eternă.
Aș vrea să-ți mai spun,
Că în fiecare primăvară stropesc,
Cu lacrima speranței de a fi,
Cu tine,
Florile de meri,
Pentru a te privi cât ești de frumoasă,
Atunci când ningi în privirile îndrăgostiților,
Acestor cuvinte de acum,
Pe care nu aș vrea,
Pentru nimic în lumea strigătului surd,
Să le mai aud,
Vreodată,
Fiindu-mi atât de rău,
De tine,
Chiar și printre flori de meri….