Rezemat,
de zidurile Speranțelor tale,
Iubire,
încerc să-ți ating,
malurile Gândurilor,
prin care ni se scurge Destinul,
tot mai învolburat,
și concentrat,
de primirea ce avea să ne-o facă,
Nesfârșirea Oceanului,
Morții,
unde ne vom spăla,
întreaga mizerie de pe tălpile Clipelor,
cu care am pășit,
prin mocirla țărânii,
unde ne-am întrupat,
Visele,
ajungând să facem din ele,
pe roata olarului Timp,
căni de pustiu,
din care să ne bem,
Disperarea,
Neîmplinirii lor.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea destinului care se scurge implacabil, ducând spre moarte. Visele neîmplinite și dezamăgirile vieții sunt văzute ca o povară ce poate fi spălată doar în oceanul morții.