Buchete de flori de plumb,
ne sunt dăruite de Moarte,
Depresiilor Absurdului Carismatic,
care ne răstignesc Visele,
pe Iluziile Non-Sensurilor Existenței,
unde Nimeni nu se încumetă,
să ne ostoiască,
Setea de Amintirile Viitorului,
unei Iubiri,
decât Durerea,
care ne aduce în cănile de pustiu,
ale Disperării,
Piatra Amară a Cuvintelor,
din care să ne stoarcem,
Apa Morții izbăvitoare,
pe buzele înghețate de Frig,
ale Întrupărilor în Deșertăciunea,
Zilelor fără adăpost,
a Singurătății.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de disperare și singurătate, folosind imagini puternice ale morții și ale unui viitor perceput ca fiind amar. Vorbitorul caută o eliberare din această stare, chiar dacă aceasta înseamnă acceptarea durerii.