Zodiile de ceară ale Privirilor,
se topesc pe asfaltul negru,
pătat cu smoala Gândurilor,
pe care calcă,
roțile perverse ale Timpului,
ce strivesc Zilele,
într-o procesiune religioasă,
a Deșertăciunilor,
ce se îndreaptă într-un convoi funerar,
ținând lumânările Iluziilor Vieții și Morții,
în mâinile însângerate,
ale Destinelor unor Răzbunări,
ce nu-și vor mai vedea niciodată,
Noaptea rece și insalubră,
în care ne pierdem Visele,
la masa de joc,
a Iluziilor Non-Sensurilor Existenței.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema răzbunării ca un destin implacabil, legată de iluziile vieții și morții. Versurile descriu o procesiune sumbră a deșertăciunilor, unde visele se pierd în noaptea rece, sugerând un ciclu nesfârșit de suferință și deziluzie.