Urme tocite,
de Pașii Nimănui,
pe care-i purtăm abătuți,
în brațele Iubirii apuse,
după Orizonturile în care credeam,
că ne vom împlini,
Privirile Nesfârșitului,
din Sufletul Eternității Clipei noastre,
cu Lumina Divină a Zorilor,
Adevărului Absolut,
pe care atunci când am primit-o,
eram atât de orbiți,
de propriile Iluzii ale Vieții și Morții,
încât nici unul dintre noi,
nu ne-am dat seama,
că aceasta ne îmbrățișa,
Simțurile paralizate,
de întruparea în Non-Sensurile,
acestei Existențe.
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia și regretul după pierderea unei iubiri, reflectând asupra iluziilor care ne orbesc de adevărata esență a existenței. Vorbește despre cum percepția noastră distorsionată ne împiedică să apreciem frumusețea și sensul vieții.