Strigăte surde,
de inimi fără adăpost,
lovesc țărmurile lacrimilor,
atâtor amintiri,
peste care ni se aștern,
valurile triste,
ale viselor înecate,
în privirile amare,
ale timpului,
nimănui,
pe care l-a implorat,
undeva-cândva,
iubirea,
să ne învețe,
cum putem să zburăm,
pe aripile eternității unei clipe,
despre care nici Dumnezeu,
nu ne spune nimic,
ori cât de mult îl întrebăm,
sau poate că nu vrea să ne spună,
despre moarte,
cine știe..?
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea sensului vieții și a eternității în efemeritatea clipei. Vorbește despre suferință, amintiri și dorința de a înțelege misterele morții și ale iubirii, chiar și în absența răspunsurilor divine.