Apostolii,
Ochilor de Ape ale Vieții și Morții,
își cer înapoi,
Piatra Amară a Deșertăciunii,
din care Dumnezeu ne-a sculptat chipul,
și pe care au aruncat-o,
pentru a crea Valuri de Angoase,
Zilelor fără adăpost,
care să erodeze trupurile Zebrelor,
Fericirii și Durerii,
pe care le traversăm,
ca să ne unim malurile Disperării,
cu cele ale Depresiilor Absurdului Carismatic,
într-un Tot al Infernului,
Non-Sensului Existențial.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a existenței și modul în care suferința și absurdul erodează bucuria și sensul vieții. Metafora 'trupurilor zebrelor' sugerează o călătorie prin experiențe duale, marcate de fericire și durere, într-un peisaj existențial dezolant.