Doar te-am văzut și-ndată m-am și aprins la față,
Cătând o cunoștință-n privirile-ți străine;
Împurpurarea ta s-a și răsfrânt în mine
Ca roza care pieptu-și deschide-n dimineață.
Doar ai cântat – și plânsul un văl mi-a pus privirii
Căci inima-mi fusese de glasul tău mișcată;
Mi se părea că îngerii l-au chemat, să bată
Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.
Iubito! Ochii tăi, deschis să recunoască
De-am să te mișc vreodată cu vorba sau privirea;
Nu-mi pasă: oameni, soartă, de-au să se-mpotrivească.
Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis
Și dacă mâna-ți altuia au s-o dăruiască,
Să recunoști că mie mi-e sufletul tău scris.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă și o dragoste idealizată față de o persoană numită Laura. Vorbitorul este copleșit de frumusețea și talentul ei, declarându-și devotamentul chiar și în fața obstacolelor sau a unei iubiri imposibile.