Iubirea-i pătimire și-nălțare.
Cum jarul se preschimbă-n cenușă, nu în rouă,
Cel ars de dor e vreasc pe rug de soare
Și din cenușa-i crește floare nouă.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea iubirii, care aduce atât suferință, cât și înălțare spirituală. Metafora centrală este transformarea durerii în ceva frumos și nou, sugerând un ciclu continuu de pierdere și renaștere.