Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist și mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa?
Puteți orice să spuneți pe socoteala mea.
Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!.
Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Și fumu-n care vântul năluci ciudate țese.
Cu-o mână țin Coranul și cupa cu cealaltă.
Sunt când de partea legii, când mușc din fruct oprit.
Așa mă știe zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtuțile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ți ațâțe, nici aerul mânia.
Tu știi: curat și sincer am fost întotdeauna.
Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Și-un înțelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: – o fată ca luna argintie
Și-o noapte care ține un an cât o vecie”.
Nu pot să fac deosebire între capcană și momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală.
Și totuși vinul și cu mine și draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripți într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra conflictelor interne ale individului, oscilând între credință și plăcere, între conformitate și libertate. Eul liric se prezintă ca un om complex, definit de contradicții și căutări spirituale, preferând sinceritatea și autenticitatea în locul ipocriziei.