Cel ce creat-a stele și-ntreaga vastă lume,
Când a creat durerea s-a depășit pe sine.
Voi buze ca rubinul și voi, pleoape fine,
Câte sunteți acolo sub țărna fără nume?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra actului creației divine, juxtapunând frumusețea creației cu inevitabilitatea durerii și a morții. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra efemerității vieții.