Știu că toate astea nu-s nimic și că limba ce-o vorbesc
nu are alfabet.
Dacă și soarele și valurile au o scriere silabică ce o
descifrezi numai în vremi de tristețe și exil.
Iar patria o frescă în straturi succesive, france ori
s Slave, și dacă pornești s-o restaurezi ești pus îndată
după gratii și dai socoteală
unei mulțimi de străine Puteri prin intermediul
merei celei care-i a ta.
Cum se întâmplă și cu nenorocirile.
Însă dacă n-am o arie de treierat de pe vremuri sau
chiar un bloc de locuit unde copiii se joacă, iar cel
care pierde
ar fi trebuit, după toate regulile, să spună un adevăr
și să-l comunice și celorlalți,
încât până la urmă toți să se pomenească
ținând în mână
în dar o poezie de argint.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra complexității identității naționale și a dificultății de a exprima adevărul într-un context opresiv. Poezia devine un dar prețios, un simbol al speranței și al rezistenței în fața adversității.