Ieri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit
Pe care-eternitatea îngheţase,
Şi mă-nchinam la ele ca păgânul
Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase
De duhurile negre ispitit.
Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,
Şi simt o bucurie ne-nţeleasă
Văzându-le aşa plăpânde
C-ar tremura şi de-un suspin,
De-o şoaptă..
O, vraja-ameţitoare a gândurilor blânde!.
Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată
Viaţa rece-a sufletului –
Ce mister?
Şi ce să fie raza rătăcită
Ce-a coborât s-aducă-nduioşare
În gândurile prinse-n lanţ de fier?.
.. Un cântec se aude-n stradă,
E cântecul banal, dar tragic, ce-nsoţeşte
Pe cei ce spun adio celor vii –
Şi soarele ferestrele dezmiardă..
O, cum uitasem, primăvară, c-ai să vii!
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare interioară, trecerea de la gânduri rigide și întunecate la unele blânde și flexibile, odată cu venirea primăverii. Este o meditație asupra schimbării și a capacității de a găsi bucurie chiar și în momentele banale.