Mi-e dor de țara care nu e,
tot ce este am ostenit să doresc.
Luna-mi vorbește în rune de-argint
despre țara ce nu-i.
Țara unde orice dorință se-mplinește ca prin minune,
țara unde cad orice piedici,
țara unde ne răcorim sprâncenele noastre rănite
cu rouă lunară.
Viața mi-a fost o fierbinte-amăgire.
Dar un lucru tot am găsit, un singur lucru am câștigat:
drumul spre țara ce nu e.
În țara ce nu e.
Iubitul îmi umblă cu-o scânteietoare cunună pe frunte.
Cine-i iubitul meu? Noaptea e neagră,
și stelele tremură să-mi dea un răspuns.
Cine-i iubitul? Care-i e numele?
Cerurile-și urcă bolta lor mai sus, tot mai sus,
și fiul omului e înecat în neguri nesfârșite
și nu primește nici un răspuns.
Doar copilul e o certitudine.
Și își ridică mâinile sale mai sus decât toate cerurile.
De la el îmi vine răspunsul:
sunt singurul pe care-l iubești
și-l vei iubi totdeauna.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru un loc idealizat, o evadare dintr-o realitate dezamăgitoare. Căutarea iubirii și a sensului vieții se împletesc cu speranța găsită în certitudinea unui sentiment pur, etern.