Edith Södergran – Triumful De A Exista

De ce îmi e frică? Sunt o parte din infinit.
Sunt o parte din marea forță a întregului,
o lume solitară, printre milioane de lumi,
o stea de mărimea-ntâi care se stinge ultima.
Triumf de-a trăi, triumf de-a respira, triumf de-a exista
triumf de a simți timpul curgând înghețat în vine,
de a simți șuvoiul mut al nopții
și de a sta în picioare pe stâncă în bătaia soarelui.
Calc pe soare, stau dreaptă, în picioare, pe soare,
nu știu altceva decât soarele.
Timp – care schimbi, timp – care nimicești, timp – care farmeci,
vii oare cu noi rețele de intrigi, cu o mie de șiretlicuri pentru a-mi oferi o viață
asemeni unui grăunțe, unui șarpe încolăcit, unui recif de mare?
Timp – ucigaș – înapoi!
Soarele-mi umple pieptul până la margine cu miere suavă
și-mi spune: stelele toate pieri-vor odată și totuși strălucesc fără frică!