Doamna mea cu flori uscate,
Văd că-n lume ai ajuns.
Hai, înfige-mi pe la spate
Un pumnal lucios şi uns,
Uns în sângele trădării
Pentru care astăzi plânge
Luna – sora disperării!
Vine-un taur şi mă-mpunge.
Şi mă joacă în copite
Jos, în colbul cel roşcat!
Unde-s fetele iubite
Pentru care m-am luptat?.
Eu îţi spun: eşti ca oricare,
Doamna mea cu flori uscate!
Vine-o pasăre din soare
Şi cu clonţ de fier mă bate,
Iar o frunză gălbejită
Trupul tot mi-l înveleşte
Şi o gheară ascuţită
Carnea-n piept mi-o dezveleşte!.
Cine eşti tu, piază rea,
Doamna mea cu flori uscate?
Hai, înfige-mi, nu mai sta,
Un stilet subţire-n spate,
Uns în sângele trădării
Pentru care astăzi plânge
Negrul înger al uitării!
Şi trădarea nu-mi ajunge..
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea profundă cauzate de trădare. Protagonistul se confruntă cu o figură feminină distructivă, acceptând un destin tragic și violent.