Fata, când era încă la noi, vedea îngeri.
Dar nu sunt îngeri!
Cine vede îngerii!.
O, păpuşa de ceară!
Popa dădea din cap,
câinele negru şi mic lătra, lătra,
femeia în doliu ţipa
şi un domn serios plângea în palme
când privea păpuşa de ceară.
Alb, alb, apoi.
Nu cred în îngeri.
Nici tu? Nici tu?.
Fata când era încă la noi vorbea cu îngerii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fetiță care vede îngeri, dar această capacitate pare asociată cu o pierdere sau o stare de vulnerabilitate. Versurile sugerează o atmosferă apăsătoare, cu referire la doliu și disperare, sugerând că viziunile fetei sunt interpretate ca un semn rău sau o prevestire.