Eusebiu Camilar – Doamne, Sunt Singur

Doamne, sunt singur. Auzi-mă.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbițele-nalte, zadarnic
răsună pe ziduri de lut.
Nu se mai roagă la izvoarele soarelui
căprioarele, iezii mărunți;
încremeniți, ghemuiți, încleștați,
ciobanii dorm acoperiți de munți.
Chemându-te din slăvi în chiote,
în fulgerări de coase și pumnale,
atâtea rânduri de flăcăi și ierburi
au strălucit în țarinile tale –
și ți-au văzut în ploile înalte
picioarele de-argint cum strălucesc.
Flăcăi și ierburi putrezesc prin țarini
și alți flăcăi și ierburi cresc.
Doamne, sunt singur. Auzi-mă.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbițele-nalte, zadarnic,
răsună pe ziduri de lut.
Uneori se aud morile adâncului
măcinând pe sub munți, pe sub stânci;
sub uriașe turle de cremene
uneori s-aud buciume-adânci.
În zarea de cânepă vânătă
s-au dus verii mei, frații mei.
Ciobani străvechi mă așteaptă
de mult, să mă culc între ei.