Tu ești ca pasărea aceea,
care, cândva, într-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,
zbura de-afară în odaia
în care stam și, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,
mi se opri pe umeri, mică,
și mă-ntrebă din ochi: – Tu ești?
și, nemaiașteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.
Tu ești…
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și efemeritate, comparând o persoană cu o pasăre care apare și dispare brusc. Imaginea ploii și a vizitei scurte a păsării creează o atmosferă melancolică, sugerând o pierdere sau o amintire vagă.