Xenia (II) – 5 – 245 &
Am coborât, dându-ți brațul, cel puțin un milion
de scări
și-acum când nu mai ești la fiecare pas e vidul.
Chiar și așa lunga noastră călătorie a fost scurtă.
A mea durează încă, dar nu-mi mai folosesc
legăturile, rezervările,
capcanele, insultele celui ce crede
că realitatea e ceea ce se vede.
Am coborât milioane de scări dându-ți brațul
nu pentru că poate cu patru ochi se vede mai mult.
Cu tine le-am coborât fiindcă știam că din noi doi
singurele adevărate pupile, deși atât atât de-ntunecate,
ale tale erau.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și golul lăsat de pierderea unei persoane dragi. Naratorul își amintește de călătoria făcută alături de acea persoană și recunoaște importanța perspectivei și a viziunii acesteia.