Umbra cruciată a vindrelului e neștiută
tinerilor arbuști când cade iute.
Ce vede norul? Are chipuri multe
izvorul ce-și deschide buza.
Poate-n țâșnirea păstrăvului, mută,
pleznind curentul,
revii tu la picioarele-mi, fată pierdută,
Aretusa.
Iată aprinsul umăr și pepita
întoarsă-n soare,
fluturul verzei, firul de păianjen
întins deasupra spumei care fierbe –.
ceva ce merge, altceva ce nu va
trece prin ac întotdeauna.
Trebuie multe vieți ca să faci una.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității și transformărilor naturii, sugerând o căutare a unei persoane pierdute în acest cadru natural. Motivul central este ideea că viața este un proces continuu de schimbare și că regăsirea necesită timp și experiență.