Spațiul se pierde, ne ținem de mână
Spațiul e verde cu stele de iarbă
Spațiul ne pierde, comete de carne
Avem cozi de-atunci, lucesc în dungi.
Scăpați de forme, scăpați de contururi
Devenind spațiu de-apururi, spațiu de azururi
Săpați în forme pure, săpați în pământuri
Oglindind, ofilind tot ce-i plin, în divin.
Coborâm până-n atomi să-i spargem în săruturi
Și în nuduri și în gânduri
Și în vers de fluturi
Ne-nălțăm până la nori ca să-i spargem în iubiri
Și în priviri și în firi
Și în cântec de lumini.
Refren: În loc de loc, spațiu, în loc de spațiu, loc
În loc de loc, spațiu, în loc de spațiu, loc.
Spațiul se mișcă, ne plimbăm de mână
Spațiul e alb cu stele de zăpadă
Spațiul ne mișcă, planete de oase
Avem inele de-acum, zâmbesc oricum.
Desirați printre corpuri, desirați de trupuri
Revenind spațiu-nceputuri, spațiu de neținuturi
Înșirați în neforme pure, goi în nenuduri
Simțind, devenim tot ce-i plin în divin.
Ne cufundăm până-n celule să le rupem în atingeri
Și în îngeri și în plângeri și în vers de mângâieri
Ne-aruncăm până-n văzduh să-l rupem într-un duh
Și în năduf și în puf
Și în cântec de nuferi.
Refren: În loc de loc, spațiu, în loc de spațiu, loc
În loc de loc, spațiu, în loc de spațiu, loc.
Doar amprente
Doar ecouri
Doar parfum
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de spațiu ca o entitate fluidă și transformatoare, unde limitele fizice și emoționale se estompează. Călătoria prin spațiu devine o metaforă pentru evoluția spirituală și atingerea divinității.