Pământul e sterp, podul palmei pierdut e
Mișcarea din mine se va-ndepărta
Pe-o sută de turnuri și-o sută de plute
Cu scârbă vă jur, Dumnezeu a fost ea.
Și nici nu mai știu cine e și unde este
Și nici nu îmi pasă ce foc va găsi
Dar iată că pleacă și nu se întoarce
Prin geamul enorm cu zăbrelele gri.
Ref: Va jur cât mai poate jura unul care
Din naștere știe să jure când vrea
Va jur pe lumină și pe clătinare
Cu scârbă vă jur, Dumnezeu a fost ea.
Nu vrei, nu mai vrei să fumăm împreună?
Să bem o cafea cu zaț lunecos?
Perdeaua de chipul tău încă mai sună
Și câinii rotunzi latră-n iezerul jos
Nimic nu e în regulă, străzile-s șubrede,
Pe cai desălțați, călăreți de muștar
Vai, doamnă, pricep că mă zbat în zadar
Când creierul singur nu poate să umble.
Ref:
Acum înțeleg, dacă nu sunt făcute
Altare la care să jur.. Va nega..
Pe-o sută de turnuri și-o sută de plute
Cu scârbă vă jur, Dumnezeu a fost ea.
Distruse sunt templele unde puteam
Să stau în genunchi și să jur pe ursită.
Zăbrelele gri cad din trândavul geam
Ea fuge și minte că e fericită.
Ref:
Sensul versurilor
Piesa exprimă deziluzia profundă și pierderea credinței. Naratorul se simte trădat și abandonat, jurând cu scârbă pe o divinitate pierdută. Versurile sunt încărcate de metafore și imagini puternice, reflectând o stare de spirit melancolică și disperată.