Visele sunt mai adânci
Dar nu visez cu ochii închiși
Pleoapele n-au mai căzut demult
Mă uit doar într-un punct
Acaparat de-un gând
Cu ce-am greșit
Să ajung mai sărac decât sunt
Am fost nemuritori
Cât am fost doar noi doi
Acum mă uit la voi.
Prezentul îmi spune să mă ridic
Dar de trecut nu pot să mă desprind.
Tu, pasăre călătoare,
Ai plecat din cuib și doare
Inima, inima s-a albit
N-are puls de când totul a devenit nimic.
Pasăre, îmi porți inima în cioc
Nici nopțile nu mi le lași să le-ngrop
Și al meu în lumile calde
Nici să respir nu mai sunt în stare
Am plecat din ținuturi reci
Ființa gheață s-a topit și ea.
În vis pare
Lași inimile noastre să zboare.
Tu, pasăre călătoare,
Ai plecat din cuib și doare
Inima, inima s-a albit
N-are puls de când totul a devenit nimic.
Tu, pasăre călătoare,
Ai plecat din cuib și doare
Inima, inima s-a albit
N-are puls de când totul a devenit nimic.
Tu, pasăre călătoare
Tu, pasăre călătoare
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Metafora păsării călătoare simbolizează persoana iubită care a plecat, lăsând în urmă un gol profund și o inimă frântă.