De-ai fi căzut din cer,
Aș fi pictat vara
Jumătate în zâmbet, jumătate în dispreț,
Ca gospodinele în avânt.
De-aș putea să te văd într-un an
Aș sufla lunile în boluri,
Le-aș pune în separați recipienți,
Până le-ar veni vremea.
Dacă ai mai fi întârziat secole,
Le-aș fi numărat pe mână,
Scăzând până degetele mi-ar fi căzut
În insula Van Diemen.
Dacă sigur, viața ta s-ar sfârși,
A ta e și a mea,
Aș fi sărit ca sămânța din copac
Să gust eternitatea.
Dar acum, orice ignorant din depărtarea
Incertei aripe a vremii,
Mă incită, ca spiridușul albinii,
Să nu stau locului.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema așteptării și a dorinței intense de a fi cu cineva drag, traversând metafore legate de timp și eternitate. Vorbitorul își exprimă dispoziția de a face orice sacrificiu pentru a împărtăși viața cu persoana iubită, dar se simte împins de circumstanțe să nu stagneze.