Păcatele mele! Pe fruntea ta,
la tâmpla ta,
ca delicatele, nervurele frunzei,
scris era
sfârșitul meu:
m-am spânzurat de gâtul tău
cu funia de aur
a pletelor tale.
Și spânzur acum
de ramura gâtului tău
și acum trage greu,
greu apăsând pieptul tău
cea mai teribilă,
înfricoșătoare medalie.
Binecuvântato, iubito,
repede să treci
prin codrul deznădejdii,
nu cumva să te ajungă
delirantul, viscolul rău.
Și medalionul aruncă-l
și dezleagă-l pe robul tău.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dependență sufocantă și distructivă față de o persoană iubită, văzută ca sursă de suferință. Vorbitorul se simte prins și sufocat de această relație, asemenea unui medalion greu care apasă asupra inimii.