Se cunoșteau de opt ani (negreșit
că foarte bine). Și, deodată, fără să știe
dragostea lor n-a mai fost de găsit
cum dispare uneori o pălărie.
Erau triști, se mințeau reciproc și în joacă
încercau sărutări, cândva fericite.
Acum, fără rost, nu știau ce să facă.
În sfârșit ea plânse, el zâmbea, pasămite.
Prin geam un vapor trecând se zărea…
El spuse: „E patru. Mai avem timp puțin
să bem undeva împreună-o cafea.”
Cineva exersa la pian, în vecini.
În cea mai strâmtă cafenea din cartier
sorbiră din cafea, o dată și-ncă-o dată;
seara îi prinse tot acolo, într-un ungher.
Tăceau mereu, priveau spre nicăieri,
și parcă, pur și simplu, nu le venea să creadă.
Sensul versurilor
Piesa descrie sfârșitul unei relații de lungă durată. Doi oameni, odată apropiați, se află acum într-o cafenea, incapabili să mai găsească bucuria sau conexiunea de odinioară, confruntându-se cu realitatea despărțirii iminente.