Uitate ca gătelile de nuntă
În lada cu parfum de iasomie,
Stau vrafurile de-amintiri, o mie,
Sub fruntea-n pragul de sfârşit, căruntă.
Le-ar primeni acum, dar cine ştie
De-l mai ajută răsuflarea ciuntă?
Sau de povara anilor, mai cruntă,
N-o va strivi târzia reverie?
Nu-i lege nici a firii, din păcate,
Pe vreascuri mugurii să crească
Sau pe nisip miresme de poiană.
Rămână dar şi gândurile toate
Închise, nu cumva să se trezească
Dintr-un Olimp, pe-o stâncă Tarpeiană.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra greutății amintirilor și a regretelor acumulate de-a lungul vieții. Vorbește despre imposibilitatea de a schimba trecutul și despre povara pe care o reprezintă amintirile în declinul senectuții. Gândurile rămân captive, fără șansa de a se transforma în ceva nou.