Petre Ghelmez – Lauda Limbii Române

Lasă-mă în patria de cuvinte,
Acum să colind
În patria de cânturi, de șoapte, de murmure,
Cerul și pământul,
Într-o rostire de gând
Cu brâu de aur dulce să le cuprind,
Înțelesuri din veac,
Și de-acum,
Pe crestele-albastre-ale timpului,
Neostenite să dăinuie.
Lasă-mă, dragostei mele de tine,
De țară, de mumă, de frate, de zbor să-i zic dor.
Lasă-mă răzimat în ușile graiului,
Să plutesc ca pe-un nor,
Dealuri de sunete să urc, să cobor,
Din gura pădurii,
Până la gura câmpului, muntelui, raiului.
Lasă-mă, focul ideii,
Pe plaiul acesta-nstelat, să-l ridic spre cuprindere.
Necuprinsului
Margini să-i fac!
Cuprinsului.
Nemărginire și martor să-i fiu!
O, cât de bogat, cât de sărac
Este sufletul meu în învăpăiata aprindere
Ce aproape — adevărul din limba vorbită, ce viu!
Piară munții, piară câmpiile,
Piară stejarii și apele,
Piară, de vor, ele însele, pietrele!
Nimic, încă, de-ar fi,
Sub privire să nu ne rămână,
Ne-am înălța iarăși — turnuri spre soare — vetrele,
Din puterea aceasta, pururea nouă stăpână,
Prea curată, biruitoarea-ntru cântec,
Patria din laptele mamei – limba română.