Bordeiul meu musteşte pe ruguri de bazalt,
întrepătruns de zvâcnet şi de priviri piezişe,
Domniţe-aleargă bete prin norii de asfalt
şi le adastă boiul cu umbre prin cornişe.
Mai nasc biserici prinse în năluciri de piatră,
zidind altare aspre din necuvinte-nguste,
mă încovoi şi tremur sub solzii de manguste
ce-adăpostesc în strune mirările-mi de şatră…
Şi-n peisajul rece, prin turma de cuvinte,
solstiţiile-mi sânger pe nepătrunse căi,
contemporan cu tine voi desena veşminte
ce-s trecătoare franjuri prin râncedele băi,
unde adastă nimfe cu trupul de mătasă
şi capricorni albaştri, croiţi din caprifoi.
E parcă-n tine toată un sentiment de „acasă”
o-nceţoşare-n bolte, trifoi cu patru foi.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de apartenență și nostalgie printr-o serie de imagini poetice puternice. Se contopesc elemente naturale și spirituale, creând o atmosferă mistică și introspectivă. Eul liric caută un sentiment de "acasă" într-un peisaj complex și plin de simboluri.