Sunet vesel, inoportun,
Al unui clavecin sonor
(Petrus Borel).
Pianul ce-l sărută o mică mână fină
Abia mai străluşeşte-n al serii violet,
Pe când, cu o foşnire, ca de aripă, lină,
Fermecător, un aer subtil ca un regret,
Aproape cu sfială, mai stăruie discret
În sala parfumată de blânda Ei lumină.
Ce vrea să-nsemne-această subită legănare
Ce paşnic îmi alintă ființa mea învinsă?
Ce vrei tu de la mine, zglobia mea cântare?
Aveai ceva a-mi spune, refren nesigur, oare?
Tu vei muri-n curând prin fereastra-ntredeschisă
Ce dă către micuţa grădină-mbătătoare?
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și regret prin intermediul unei melodii delicate. Naratorul se adresează unei cântări, întrebându-se ce mesaj încearcă să transmită, în timp ce acceptă inevitabilitatea dispariției acesteia.