Povestioară cu păcat.
Primul sulfin vorbea cu cea de-ntâi sulfină:
– „Frumos e raiul, splendidă grădină;
i-atâta liniște și stare în lumină!”.
De sub cuvinte însă, gândul păcătos
a îmboldit sulfina,
ochi întredeschiși,
cu un fior
ce i-a-nflorit corola.
Dar,
ca să le-ntrerupă farandola,
cu o pală de vânt,
Marele ghicitor
Atoateștiutor
i-a izgonit pe-amândoi jos pe pământ:
– ”Trebuia să vă sfiiți.
Raiul nu e loc în care să vă-nmulțiți! ”.
Pe pământ n-au dat
de nimica bun.
Munca i-a întâmpinat cu pâine, vin și tutun,
plus otrava aceea dulce a nopților,
care-i satură și pe săraci,
și pentru care, după cum bine știți,
am fost din Paradis izgoniți.
Ani au trecut în amestec de bucurii și chin,
până când, într-o zi, bătrânul sulfin,
cu ochi lăcrimați, sulfinei i-a zis:
– „Acum, c-am isprăvit polenul,
eu m-aș întoarce-n paradis.”.
Paul Sava-LACRIMI USCATE.
Sensul versurilor
Piesa este o alegorie despre pierderea inocenței și a purității, reprezentată prin izgonirea din paradis a celor doi sulfini. Ei sunt pedepsiți pentru gânduri păcătoase și ajung pe pământ, unde munca și plăcerile lumești le aduc atât bucurii, cât și chinuri. La final, bătrânul sulfin își exprimă dorința de a se întoarce în paradis, reflectând o nostalgie profundă pentru starea inițială de grație.
