Soare de pradă prizonier al capului meu,
Înalță colina, înalță pădurea.
Cerul e mai albastru ca niciodată.
Libelulele strugurilor
Îi dăruie forme precise
Pe care eu le risipesc cu un gest.
Nori ai primei lumini de ziuă,
Nori insensibili pe care nu îi sprijină nimic,
Ard granițele lor
În focul de paie al privirilor mele.
La sfârșit, spre a se acoperi cu o auroră
Va trebui la fel de pur să fie cerul ca noaptea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o contemplare a naturii și a luminii, sugerând o căutare a purității și a frumuseții efemere. Imaginile evocă un sentiment de visare și introspecție, cu accent pe transformarea și efemeritatea momentelor.