E lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe niște scări
În sus ce e? În jos-nimic
În jos ce e? În sus-nimic.
Vorbesc cu ceilalți care-au fost
Și-n sus și-n jos și nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Vecinul meu prășește ciori
Vecina mea prășește farduri
Eu sunt un om pe niște scări
Și-un câine ulucind prin garduri.
O dată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât căzute foste garduri.
Vecine, domnule, străine,
Nu înțeleg ce-aveți cu mine
Știu, scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici
Portarul însuși poate spune
Că am ambiții foarte mici.
Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supărați când vin?
Arare talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Vecinul meu prășește ciori
Vecina mea prășește farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Și mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.
Și dacă vreți să fiu baladă
Și fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un corb nervos la moartea mea.
Și-acuma vă implor zâmbiți
În lumea plină de urmări
Voi care farduri și ciori prășiți
Întunecați și spălăciți
Lăsați-mă să fiu pe scări!
Na na na Na na
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de alienare și detașare al unui individ față de lumea din jur. Protagonistul se simte prins într-o stare de tranziție, observând viața fără a se implica pe deplin, aspirând la o formă de acceptare sau înțelegere, chiar și în moarte.